Directorul Muzeului Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu, a raspuns scrisorii deschise initiate de peste 20 de Asociatii in contextul in care institutia cultural-nationala pe care (inca) o conduce si-a deschis portile si si-a oferit spatiul gazduirii unor manifestari ale pederastilor.

Nu ma intereseaza tonul si nici dispretul pe care il afiseaza directorul MTR in scrisoarea de raspuns. Poate privesc eu stramb documentul si insiruirea de cuvinte.

Nu imbratiseaza (sic!) nici valorile pe care le reprezinta de fapt MTR-ul, nici cele pe care le sustin si le invoca semnatarii scrisorii deschise, din perspectiva moralei crestine si a intruchiparii muzeale a Traditiei. Inca are drept de semnatura si, ca sa fim realisti, are si sefi ierarhici.

Dar ce (mai) reprezinta Horia Bernea pentru actuala conducere a MŢR?

Reproducem din formula de raspuns a Dir. Nițulescu (atasez si scrisoarea):

Nu dorim sa intram in polemica pe fondul asertiunilor dvs, pe care inteleg ca vi le asumati si pe care nu le putem impartasi.

Este evident, dreptul dvs sa vorbiti despre valori si pseudo-valori, asa cum le intelegeti dvs.

Dar cam care ar fi valorile si asertiunile care Conducerea actuala a MTR nu le poate impartasi? Ne intoarcem la scrisoarea deschisa:

Ethosul tradițional, mărturisit în prima expunere a muzeului de către cel care a renăscut acest muzeu, este axat pe Cruce: „Noi facem aici un gest public, simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent. A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire. Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii, importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi, într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori -Horia Bernea”.

Prin alăturarea impură între propaganda homosexuală și MȚR, se dorește o maculare simbolică a imaginii acestuia și prin conținut – incompatibil cu viziunea tradițională a românului – și prin folosirea sălii cu numele fondatorului, studioul Horia Bernea.

Mai mult, scotocim pe site-ul MTR, cautand in vorbele lui Bernea, cat inca nu au fost expulzate de cei care…nu le mai impartasesc:

Am fost pus, şi poate că mi-a dat Dumnezeu acest dar, să fac un muzeu despre ceva vechi. A face un muzeu în sensul de a-l intui, a-l imagina, a-i da duh.
În fond, pentru un om, pentru un creştin, a alege tema crucii este un act de mărturisire. O cale prin care să spună ce are pe suflet, un fel de spovedanie.
Când ai de conceput un muzeu care a mai existat, într-o clădire care există şi cu un patrimoniu în cea mai mare parte strâns de înaintaşi… Vezi îndelung obiecte, şi obiecte, şi cărţi, şi cărţi şi te gândeşti la un muzeu ce ţi-ar place să-l vezi, compus din aceste lucruri, apoi te gândeşti la clădire, la locul ei în Bucureşti, la sălile ei… Începi să-ţi propui teme posibile, teme ce-ar putea trăi într-un astfel de spaţiu „cântate“ de obiectele ascunse în depozit. Obiectele au o multitudine de legături posibile, trebuie să elimini mult, să ajungi la două-trei ipostaze viabile ce le înlănţuie pe toate; apoi revezi patrimoniul, revezi fotografii, asculţi muzică şi începi să elimini gândindu-te la o temă.

Ce fel de om, ce fel de intelectual este acela care nu ştie că nu se poate trăi fără memorie?
Să trăieşti toată viaţa cu faţa întoarsă spre icoană… Dulcea sclavie a iconarului…
Eu nu pot să mă pierd, din cauza icoanei. Ce fac cei ce nu au icoane? Cad mai uşor.
Minunea crucii o văd mereu, de câte ori îmi iese înainte, cu o pregnanţă neîmpuţinată.
Viaţa este imposibilă fără cruce. Diavolul se opune crucii. El reprezintă moarte, anarhie, distrugere.
Ce se apropie de cruce e bun.
 (Horia Bernea)