Voiculescu s-a prezentat in fața procurorilor in jurul orelor 9 pentru a fi audiat și la intrare n-a dorit sa faca declarații presei.
Subiectul prezenței lui Voiculescu la DNA este dosarul de șantaj deschis pe numele sau pe 3 iulie și in care i-a fost impusa masura controlului judiciar (pe care deși a contestat-o in instanța, n-a reușit sa o inlature).
La ieșire Voiculescu le-a spus jurnaliștilor ca le-a cerut procurorilor ca nu dorește sa plece din țara, așa incat ar vrea sa-i fie indulcita masura controlului judiciar
„Le-am spus ca as dori sa nu ma mai duc permanent la Politie, pentru ca nu sunt motive. De plecat din tara nu plec, ca oricum concediul l-am stricat. Sa stea toata lumea linistita, nu sunt motive”, a spus Voiculescu, citat de Mediafax.
„Eu am motivat in felul urmator: nu sunt vinovat, exista prezumtia de nevinovatie, iar expunerea asta excesiva, practic, creeaza imaginea unui om care, daca in fiecare zi sau de doua ori pe saptamana merge la Politie, inseamna ca are niste probleme. Eu, deocamdata, nu am niciun fel de problema. Va repet, aceasta ancheta este in derulare, o sa se vada ca nu l-am cunoscut pe unul si pe altul, daca il cunosc, daca nu-l cunosc, care au fost motivele pentru care ei au facut aceste declaratii, adica e in derulare. Si ca sa spui despre cineva ca e vinovat inainte sa se hotarasca definitiv daca-i vinovat mi se pare ca e interes”, a explicat el.
Voiculescu a fost intrebat și despre ultimele demersuri (oarecum disperate) pe care le-a facut pentru a scapa de Completul condus de judecatoarea Camelia Bogdan.
„Nu am contestat eu la Tribunal pe nimeni, nu e contestație facuta de Voiculescu, e o greșeala. Eu nu am contestat pe nimeni”, s-a aparat Voiculescu.
In ordonanța de dispunere a controlului judiciar impotriva lui Dan Voiculescu, procurorii au retinut urmatoarele:
“Inculpatul VOICULESCU DAN a amenintat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri si administratori a trei companii ca, in situatia in care nu vor incheia contracte de publicitate cu trustul de presa pe care in fapt il conduce, va declansa o agresiva campanie de discreditare.
Sub aceasta amenintare, unul dintre oamenii de afaceri, denuntator in cauza, i-a achitat lui VOICULESCU DAN suma totala de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, incheiate cu trusturile de presa apartinand acestuia.
Un al doilea om de afaceri, denuntator la randul sau, desi s-a simtit direct si puternic amenintat, a refuzat categoric sa cedeze santajului, amenințarii si constrangerii, asa incat, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri.
Potrivit probelor administrate in cauza, in perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul imbunatatirii si mentinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denuntatori incheierea unor contracte de publicitate care, in realitate, erau taxe de protectie impotriva denigrarii.
Ca modalitate de abordare folosita de catre Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denuntatorilor (oameni de afaceri) faptul ca este necesar sa acorde o atentie deosebita sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presa INTACT MEDIA si a subliniat ca lipsa promovarii in media a activitatii companiilor lor risca sa aiba efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, ca orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat intr-un mod negativ exagerat, nu doar sub forma de stiri, ci sub forma de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune ANTENA 1 sau ANTENA 3″.