Razboiul troian este o rana deschisa din care curge, mii de ani mai tarziu, un intreg torent de gandire. In fata zidurilor orasului, in cei zece ani ai asediului grecesc, s-a faurit esenta culturii occidentale, stalpii societatilor noastre care au urcat pe cer pentru a face din acea batalie legendara un sentiment de evadare. Troia este copilaria multora, dorul celor care viseaza la o mare, vremuri eroice de maslini la umbra, ruinele originare unde sunt paziti zeii gandirii.
Pentru ca Troia a fost sfarsitul unui popor, dar inceputul altuia. De pe plajele sale supravietuitorii troieni au plecat ca refugiati catre o lume ostila care i-a respins pe ei, dar si pe invingatori, dornici sa povesteasca despre ispravile lor in toate colturile lumii. Amandoi au gustat gustul amar al singuratatii. Castigatorii si invinsii au practicat calatoria prin Mediterana ca niste vagabonzi, in timp ce au descoperit ca in afara razboiului, Troia nu exista pentru nimeni. Porturile in care au ajuns s-au luptat sa supravietuiasca, combinand limbajul pescuitului cu propriile mizerii. Unul si altul, uniti de nenorocire, nu erau altceva decat straini. Aspectul lui, in ciuda soartei razboiului, asemanator in saracie.
Ulise castigase datorita inteligentei sale. A lui era ideea calului. Datorita ingeniozitatii sale, portile Troiei au fost deschise si sangele troienilor curgea ca vinul la festivaluri. Dar soarta nu a rezervat celor mai buni dintre greci o intoarcere placuta. Primul oras in care soseste cu expeditia sa este Ismaro, in Tracia, actuala Turcia, unde este primit cu varful sulitei. Popoarele ii intampina adesea cu dezamagire pe invingatorii razboaielor, temandu-se ca isi vor adauga pamantul la cuceririle lor. Mai tarziu, cu barca sa, ajunge la Cythera, o insula la sud de Peloponez, iar dupa o scurta sedere, pleaca in Golful Gabes, in Tunisia, pentru a-i intalni pe Lotogafos, locul in care marinarii lui Ulise si-au uitat patria. si a decis sa ramana.
Acesta este marele pericol al calatorului: sa-si uite casa, sa renunte la origini ca cineva care lasa deoparte o viata si abandoneaza amintirile. Calatoria isi gaseste motivul de a fi in ideea de intoarcere, in exercitiul de memorie de a vedea patria in toate tarile straine care sunt vizitate. Fara intoarcere nu exista viitor. Fara o casa in care sa te intorci, nu exista calatorie. Ulise stia asta, a carui sotie, Penelope, il astepta in Itaca, o insula simpla si frumoasa. Si toti purtam ceva din Ithaca in patriile noastre. De aceea, eroul grec ii abandoneaza pe mancatorii de lotus si ajunge pe insula Ciclopi, actuala Vulcano, din arhipelagul Eolian, la nord de Sicilia. De acolo la Lipari, pana la atingerea peninsula italiana de pe Muntele Circeo, foarte aproape de ceea ce, secole mai tarziu, avea sa fie Roma.
Expeditia intalneste sirenele, cocotate pe insulele nelocuite din largul Coastei Amalfi, cu milenii inainte de Martini si jet-set. De acolo pleaca spre insula Sicilia, loc in care Grecia se va raspandi datorita diverselor valuri de colonisti, care vor face din sudul Italiei o a doua Grecie, mai prospera si mai insorita. Acolo trebuie sa infrunte Scylla si Charybdis, doi monstri care traiesc in stramtoarea Messina, si apoi sa calatoreasca in lumea interlopa. Ulise va fi cel care inaugureaza acest tip de calatorie verticala prin negura viselor, catabaza care ii indreapta pasii spre iad, versantul dealului in care traiesc mortii. In Hades prevestesc o intoarcere dificila la Ithaca, iar deja in lumea celor vii, el se indreapta catre Stalpii lui Hercule, Stramtoarea Gibraltar, formand o linie continua de la est la vest.
Ulise s-a intors in cele din urma la Itaca. Sotia lui il astepta acolo, zeci de ani mai tarziu, cu o perseverenta pe care doar dragostea si inconstienta o permit. Inainte de a pasi pe patria sa, eroul a trebuit sa decida ceva care ii copleseste pe barbati la un moment dat in existenta lor. Indoiala era legitima. In apropierea actualei insule Corfu, a gasit-o pe Nausicaa, fiica unui rege. Impreuna cu ea a trait ceea ce unii ar considera fericire, dupa atatia ani de razboaie si primejdii. A fost iubire? Ti-ai amintit de Penelope? Ulise a trebuit sa decida daca sa continue o viata de aventuri, din insula in insula, intalnind alte femei cu care sa confunde singuratatea, sau sa se intoarca acasa, alaturi de sotia sa, aproape batrana ca el, pentru a dormi linistit o viata de zi cu zi mortala. In final, Ulise a optat pentru un camin cu viciile cunoscutului, lipsit de surprize, pe cat de normal, pe atat de plictisitor, zilele parand intre ei ca niste pietre pe plaja. Dar poate ca Ulise stia ca fericirea consta in intoarcerea la Itaca, in intoarcerea din calatorie pentru a face calatoria eterna. De aceea Odiseea sa este si astazi atat de vie in memorie, pentru ca aprinde dorul oamenilor intre a scapa de noi insine si a ne refugia in ceea ce am fost mereu.
