În continuarea discuţiei pe tema Sf.Împărtăşanie şi microbii, am mai primit pe mail un alt material lămuritor, sper, pentru cei care au fost speriaţi de vorbele protestanţilor şi neo-protestanţilor.
Este vorba de o dispută desfăşurată în Grecia, în momentul în care un deputat (Agorastis) a pus la îndoială metoda Sfintei Împărtăşanii şi descris întregul fenomen ca ceva foarte anacronic, foarte detestabil deoarece susţinea că aceeaşi linguriţă care intră în gura oamenilor bătrâni, posibil a celor care nu au dinţi sau nu au dinţi sănătoşi, intră apoi în gura tinerilor, a copiilor etc. Şi a continuat afirmând că poate este de ajutor sufletului dar poate fi dăunător trupului şi aceasta este inacceptabil în zilele de astăzi, ale progresului ştiinţific!
Redau mai jos restul textului, aducând calde mulţumiri sursei!
În consecinţă, Parlamentului i s-a răspuns de către Asociaţia Medicală Ateniană (A.M.A.), deoarece era una dintre moţiunile procedurii parlamentare cerută de un deputat şi trebuia să primească un răspuns oficial.
Vicepreşedintele Asociaţiei, Athanasios Avramidis, Profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii din Atena, a adus la cunoştinţa Parlamentului răspunsul următor:
„Am primit scrisoarea dumneavoastră referitoare la Sfânta Împărtăşanie şi pericolele transmiterii bolilor contagioase.
Domnule Preşedinte, în legătură cu întrebarea dumneavoastră referitoare la Sfânta Împărtăşanie oferim următoarele informaţii pentru aducerea la cunoştinţă publică:
În Parlament, dl. Agorastis ridică o chestiune referitoare la metoda Sfintei Împărtăşanii unde se pronunţă împotriva „tristului şi inacceptabilului fenomen kutalaki, adică a linguriţei care intră în gura bebeluşilor cât şi a oamenilor foarte bătrâni cu dinţi cariaţi”!
Este foarte evident că Dl. Agorastis nu ştie că acest subiect este foarte, foarte vechi şi că această întrebare a fost pusă de multe ori de-a lungul secolelor, toate părţile specificându-şi poziţiile faţă de acest subiect.
Aceasta are de a face în principal cu credinţa şi nu cu ştiinţele medicale având în vedere că ne aventurăm pe tărâmul puterilor spirituale şi metafizice care se întinde dincolo de scopul cercetărilor şi al ştiinţei.
Credinciosul se apropie „cu frică, cu credinţă şi cu dragoste” de El care a spus: „cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne întru Mine şi eu întru El”
Şi credinciosul este convins că se împărtăşeşte cu trupul şi sângele lui Hristos. Se apropie cu căinţă de Sfântul Potir, cupa vieţii, pentru a-L primi pe Hristos, Mântuitorul şi Viaţa din fântâna vieţii şi nu a morţii!
În numele credinţei sale şi cinstei Dumnezeului său, este de neconceput pentru el ca Atotputernicul Dumnezeu, care este dragoste, şi datorită dragostei Sale pentru om S-a urcat pe Cruce, este deci de neconceput ca El să permită vreodată ca vreo boală să se transmită celor ce se împărtăşesc cu propriul Său Trup şi Sânge mai ales că îi sfinţeşte cu acestea! Deci pentru cel ce crede, pentru credincios, nu există nici o problemă!
De aceea, cei ce se îndoiesc şi se tem să nu contracteze vreo boală, toţi cei ce nu cred în esenţa Sfintei Împărtăşanii, cei ce nu au nici un motiv să se împărtăşească, şi ăsta-i dreptul lor, pot să stea departe!
Cu toate acestea trebuie să-i lase în pace pe ceilalţi mai ales că se observă în general că cei fără de credinţă, toţi ateii sunt cei ce, mai mult decât probabil, vor crea o problemă vis-a-vis de pericolele ce se ivesc din Sfânta Împărtăşanie pretinzând a fi foarte îngrijoraţi de bunăstarea credincioşilor. Şi asta include pe cei porniţi împotriva credinţei ortodoxe.
Medical vorbind totuşi, nu există nici măcar un singur caz documentat al vreunui creştin ortodox contractând o boală prin Sfânta Împărtăşanie!
Nici măcar cazul vreunui preot care trebuie să consume ceea ce rămâne în Sfântul Potir după ce se împărtăşesc toţi credincioşii, şi el înghite toate rămăşiţele Sfintei Împărtăşanii, chiar ultima picătură, până la fund, împreună cu orice ar fi căzut din gura credincioşilor în Sfântul Potir.
Nici măcar în vremurile în care tuberculoza măcina populaţia, când sifilisul era o plagă a societăţii şi când lepra scăpase de sub control şi bineînţeles asta este valabil şi în cazul SIDA.
Nu există aici nici un motiv care să necesite implicarea ştiinţelor medicale.
Fără a mai menţiona faptul că, în privinţa Tainelor creştineşti, nu este uşor şi nici nu se cade să implici ştiinţele medicale deoarece Tainele sunt posibile prin energia forţelor spirituale care se plasează în afara dinamicii ştiinţei cât şi a medicinii.
De aceea acest subiect rămâne strict o problemă a Bisericii şi numai Ea poate alege metodologia prin care îşi îndeplineşte misiunea.
Nu există contradicţie între Biserică şi ştiinţă, numai cei ce au motive să lupte împotriva Bisericii susţin acest lucru!
Doamne-ajută!
