Ajuta-l sa se simta bine in pielea lui
Felul in care arata sau in care crede el ca arata, nu-i deloc un aspect de neglijat! Tu, ca parinte, iti vezi copilul frumos oricum, dar el poate avea o parere total opusa, obiectiva sau nu. Este datoria ta sa ii acorzi sprijinul de care are nevoie, pentru a ajunge sa aiba o perceptie pozitiva asupra propriului corp.
Du-l la dermatolog, pentru a-i vindeca acneea, programeaza-l la dentist, daca are probleme cu dantura, sau la orice al medic de care are nevoie pentru a regla o deficienta fizica.
Apoi, nu ezita sa intervii si pentru schimbarea look-ului – sa-l duci la un hairstylist, pentru a-i face o tunsoare moderna, care sa il avantajeze sau sa dati impreuna o raita prin magazine si sa va sfatuiti cu vanzatoarele in privinta hainelor care i s-ar potrivi. Citeste pe internet care sunt culorile in trend in acest sezon si ce se poarta la adolescenti, pentru a sti ce sa cauti si ce sugestii sa ii faci.
Copilul tau se va simti mai increzator, daca va arata bine si colegii vor admira felul in care se imbraca si se aranjeaza.
Pur si simplu NU face asta!
Sunt atitudini si replici ale parintilor, care pot produce leziuni grave increderii in sine a adolescentului. Cel mai bine este sa incerci sa fii foarte constient de ceea ce ii spui, de efectele pe care le pot avea cuvintele tale si sa incerci sa iti reprimi cuvintele sau comportamentele care pot face rau unui psihic atat de fragil, cum este cel al adolescentului.
– NU il compara in permanenta cu alt copil! – fie ca este frate, var sau copilul vecinilor, nu il ridica in slavi in fata adolescentului tau, cu scopul de a-i servi drept model. Aceasta practica, desi este foarte folosita, nu are nicio eficienta! Pur si simplu abandonati-o!
– NU ii induce ca parerea celorlalti despre el este importanta! – renunta la clasicul “te faci de ras”, cu atat mai mult la durul “ma faci de ras”, sau la intrebarea retorica “ce-o sa zica lumea despre tine?” Isi face si singur destule probleme vizavi de parerea celorlalti despre el, nu trebuie sa mai vii si tu cu aceste comentarii. Dimpotriva, trebuie sa il inveti ca sunt prea putine persoane pe lumea asta pentru care merita sa faca eforturi sa se schimbe sau se renunte la ceea ce ii place cu adevarat.
– NU il jigni atunci cand are un insucces! – Chiar daca stii ca el este raspunzator pentru respectivul esec, nu te enerva si nu ii reprosa! Cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci, in acest caz, este sa ii arati unde a gresit, pentru a se descurca mai bine data viitoare. Este mult mai important sa ii transmiti ca trebuie sa stii sa si pierzi si ca esecul este parte din success.