Organizaţia românească ARCA Space s-a relocat anul trecut în SUA, în Las Cruces (New Mexico). Ieri a avut loc conferinţa prin care s-a lansat noua activitate pe pământ american, în prezenţa Guvernatorului Susana Martinez.

Dumitru Popescu este CEO al noii companii (ARCA Space Corporation), care a anuntat la conferinţă banii care vor fi investiti in noile proiecte, inclusiv fondurile puse la dispozitie de statul american: 1,2 milioane dolari investitia companiei, 500.000 de dolari pentru un nou hangar si spatiu de producţie, 100 de locuri de muncă pe urmatorii trei ani, cu un salariu mediu de 52.000 dolari/an si 55.000 de dolari pentru showroom si birouri (spaţiu închiriat pentru un an).

ARCA Space urmeaza sa producă aici drone (AirStrato UAS) si seria de rachete Haas (versiune 2B fiind gândită pentru turism spaţial).

În România, business-ul cu drone este deocamdată un succes Teamnet, care a şi anunţat recent export în Serbia.