Începând cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile si datele consumate în roaming în interiorul Uniunii Europene și țărilor din Spațiul Economic European (SEE) se vor scădea din resursele naționale incluse. Dupa epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în Romania, în afara propriei rețele, dar în limitele unei utilizări rezonabile. Se realizează astfel trecerea la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming in tarile UE, dar și în Norvegia, Islanda și Liechtenstein (SEE).
Noile conditii se aplica in mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achizitionate atât înainte de 15 iunie 2017, cât și dupa această dată. Pentru a beneficia de „Roam like at home” clienții existenți nu trebuie să-si achiziționeze un nou plan tarifar sau să își reînnoiască abonamentul în vigoare.
De „Roam like at home” nu vor beneficia clientii care aleg in mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming in UE/SEE. Totusi, clienții care au făcut o astfel de alegere au dreptul să revină la „Roam like at home” fără niciun cost suplimentar, se arată într-un document ANCOM.
Cum se tarifează consumul în roaming în UE/SEE
1. Apelurile și SMS-urile:
Începând cu data de 15 iunie 2017, apelurile (minutele) efectuate si SMS-urile trimise in roaming, către orice destinatie din UE/SEE (inclusiv catre orice numar de telefon din Romania) se scad, pana la epuizarea lor, din minutele si SMS-urile nationale incluse, dupa care se aplica tarifele din România, pentru traficul in afara propriei retele.
Apelurile si SMS-urile primite in roaming in UE/SEE sunt gratuite.
2. Internet – datele (MB/GB):
Ca regula generala, datele (MB/GB) consumate in roaming in UE/SEE se scad, pana la epuizarea lor, din datele nationale incluse, dupa care se aplica tarifele din România.
Totusi, in cazul planurilor tarifare cu date nelimitate, furnizorii pot stabili o limita de date (MB/GB) care pot fi consumate in roaming in UE/SEE fara costuri, urmand sa aplice dupa epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fara TVA.
Posibile exceptii de la tarifarea unitara in UE/SEE
Furnizorii care nu sunt in masura sa sustina comercial furnizarea „Roam like at home” pot solicita si pot fi autorizati de autoritatea nationala de reglementare, in urma unei analize, sa perceapa utilizatorilor o suprataxa in plus fata de tarifele nationale, inca de la primul minut/SMS/MB consumat in roaming in UE/SEE.
Cum va fi prevenit consumul abuziv sau anormal in roaming in UE/SEE
Pentru a preveni folosirea abuziva sau anormala a roaming-ului in UE/SEE, adica folosirea in alte scopuri decat pentru calatorii ocazionale in afara Romaniei, de exemplu utilizarea permanenta in UE/SEE a serviciilor de roaming, orice furnizor poate defini o politica de utilizare rezonabila a acestui serviciu.
Clientilor care depasesc utilizarea rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE li se pot aplica anumite suprataxe, in plus fata de tarifele nationale. Valoarea acestor suprataxe nu poate depasi un anumit plafon. Conditiile de utilizare rezonabila a serviciului de roaming in UE/SEE trebuie descrise, in mod detaliat, in contractele dintre furnizori si clienti.
Se vor putea aplica suprataxe pentru consum abuziv sau anormal in urmatoarele situatii:
• daca un utilizator nu prezinta, la cererea furnizorilor, o dovada privind resedinta obisnuita sau existenta unor legaturi stabile cu Romania;
• daca, intr-o perioada de monitorizare de cel putin 4 luni, se inregistreaza, pe o anumita cartela SIM, in mod cumulativ atat consum de servicii mobile (minute, SMS-uri, date), cat si prezenta (conectare la retea) mai mare in roaming in UE/SEE fata de nivelul national;
• daca o cartela SIM inregistreaza o lunga perioada de inactivitate si poate fi asociata unei utilizari preponderente sau chiar exclusiv in roaming in UE/SEE;
• daca un utilizator a cumparat si utilizat succesiv in roaming in UE/SEE mai multe cartele SIM de la acelasi furnizor.