“Buna,
Ma bucur ca v-am gasit si imi face placere sa va citesc zilnic sfaturile si in special tratamentele naturiste.
Insa ar trebui sa ma prezint: ma numesc Adelina si am 28 de ani. Sunt intr-un moment foarte dificil, dar in acelasi timp minunat din viata mea, si nu stiu cum sa procedez. Am devenit mamica in urma cu doar 5 luni, insa nu este copilul sotului, si eu sunt singura care stie acest lucru.
Cu sotul meu sunt impreuna de 7 ani, nunta am facut-o acum 3 ani si am dorit sa mai asteptam inainte de a avea un copil pentru a ne pune la punct viata profesionala cat de cat. Zis si facut, numai ca dupa 1 an de casnicie am cunoscut pe altcineva.
T. era tot ce nu putea fi sotul meu vreodata: un barbat sarmant, atragator, cu simtul umorului si cu o situatie financiara mult mai buna. Ma facea sa ma simt o alta femeie cand eram in preajma lui, parca avea o forta supranaturala asupra mea.
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu genul de femeie care isi inseala sotul si nu i-am acceptat avansurile decat dupa inca 1 an. In tot acest timp sotul meu era din ce in ce mai preocupat de serviciu, de cum sa faca mai multi bani sau cum sa isi deschida ceva pe cont propriu. Vedeam cat este de preocupat de viitorul familiei noastre, insa pe mine incepuse sa ma cam neglijeze.
Iesirile in oras erau din ce in ce mai rare deoarece “strangeam banii pentru afacere”, iar micile atentii pe care mi le mai oferea din cand in cand au inceput sa dispara (buchete mici de flori, ciocolata preferata sau o programare la salonul preferat).
Am inceput sa vorbesc din ce in ce mai mult cu T. si am inceput sa ma apropii de el mai mult decat ar fi trebuit. Am inceput o relatie extraconjugala cu el cu 3 luni inainte sa raman insarcinata. Momentul acesta a coincis cu un alt moment de cotitura a casniciei mele: sotul meu isi dorea un copil, deoarece “mai tarziu o sa fim foarte ocupati cu firma si nu mai putem avea copii”. Am zis ok, eu eram deja pregatita sa fiu mama, deoarece intotdeauna mi-au placut copiii.
Am renuntat la orice protectie in speranta ca voi ramane insarcinata. Dupa 3 luni chiar asta s-a si intamplat. Vestea ca sunt insarcinata a venit ca un soc pentru mine, deoarece nu intrerupsesem relatia cu T. si nu stiam al cui este copilul.
T. a aflat ca sunt insarcinata si m-a intrebat daca este copilul lui, deoarece si-ar dori o familie cu mine, chiar daca ne va fi mai greu la inceput (pana aveam eu sa rezolv cu divortul). I-am spus atunci ca nu sunt dispusa sa ma despart de sotul meu si ca bebelusul este al lui (al sotului meu).
De atunci am incercat sa rup orice legatura cu T., chiar daca ma mai suna si imi dadea mesaje (am incercat din rasputeri sa nu ii raspund si sa nu provoc mai multe probleme). Cele 9 luni de sarcina au trecut, eu am nascut o minunata fetita, insa tot nu stiam cine este tatal.
Asadar mi-am dus sotul la un test de paternitate (fara sa stie, evident). Rezultatele m-au socat: sotul meu nu este tatal fetitei mele. De cand am aflat rezultatele (de aproximativ 2 saptamani) ma framant intruna si nu pot dormi noptile cu gandul la sotul meu si la adevarul pe care il merita.
Ma gandesc sa il anunt si pe T. de faptul ca el este tatal adevarat al fiicei mele, insa cred ca voi complica si mai mult situatia, deoarece si-a dorit foarte mult un copil cu mine si imi este frica sa nu apeleze cumva la justitie si sa-mi ia fetita.
Nu stiu cum sa aduc in discutie aceasta problema in fata sotului meu. Nu stiu cum va reactiona si daca va vrea sa ma mai vada vreodata. Imi iubesc sotul si nu as vrea sa traiesc intr-o mare minciuna, deoarece imi este frica de faptul ca mai devreme sau mai tarziu tot va afla adevarul.
Cum as putea sa ii dau o astfel de veste fara sa ii provoc foarte mare suferinta (stiu ca va suferi, insa nu vreau sa il pierd)?
Va multumesc ca mi-ati citit povestea si pentru eventualele sfaturi care sunt foarte binevenite!”
