Ziarul francez Le Monde a publicat recent, sub semnatura inconfundabila a maestrului jurnalist Francois Marti, un articol de opinie intitulat ”Dan Voiculescu: Le Raspoutine de Bucarest“.
Textul, disponibil in forma originala doar contra cost, poate fi totusi citit in varianta tradusa de majoritatea publicatiilor romanesti. Si, pentru cei pe care rigoarea ii obliga sa mearga la sursa pentru a nu fi afectati de eventualele pierderi stilistice cauzate de traducere, trebuie facuta urmatoarea precizare: n-aveti grija, traducerea e impecabila, gratie abilitatii formidabile a deja celebrului ”Francois Marti” de a gandi in romana și de a scrie intr-o franceza mult-prea-traductibila.
De altfel, curios sa aflu daca stilul jurnalistic al domnului autor – al carui nume, Francois Marti, oferea parca o senzatie continua de deja vu – e acelasi indiferent de abordare, sau daca acum, generos, a facut o concesie presei traducatoare din Romania, am purces la cautarea in arhiva ziarului Le Monde a materialelor sale mai vechi. Nimic in plus. Un singur text, cel popularizat cu zel (a la revista Nature sau FAZ, in zilele lor bune, cu plagiat) de presa autohtona.
Nimic altceva.
Asa cum, tot nimic altceva nu a oferit o cautare mai ampla, dincolo de limitele ziarului, dincolo de granitele Frantei. E ca si cum Francois Marti, jurnalistul, n-ar exista. Pentru ca, bomba, chiar nu exista! El nu apare in caseta redactionala, nu a mai semnat niciun articol pentru Le Monde si, in general, nu pare sa fi vietuit in vreun colt de lume.
In aceste conditii, probabilitatea ca numele sa fie cel foarte familiar s-a apropiat, vertiginos, de zero, lasand loc unei alte ipoteze: poate pur si simplu, e vorba de condei.
Intr-adevar, Francois Marti se prezinta, stilistic, ca o fuziunea dintre Sebastian Lazaroiu, Dan Tapalaga si, de ce nu, Mircea Marian. Nu demult, Le Monde a mai facut subiectul unor discutii referitoare la paternitatea unor articole – editoriale, in speta – considerate prea-partizane, culmea, de catre socialistii a caror viziune politica, traditional, Le Monde o impartaseste. Cotidian stangist prin excelenta – in opozitie cu dreptaciul Le Figaro – Le Monde a starnit reacții neașteptate atunci cand, in momentul suspendarii președintelui Basescu, a publicat un editorial care reunea, practic, toate ideile politice lansate pe filiera Macovei-Lazaroiu:
“Guvernul socialist condus de Victor Ponta a realizat un fel de «lovitura de stat legala» dintre cele mai preocupante (…) Din 6 iulie, echipa Domului Ponta nu a facut altceva decat sa torpileze toate contra-puterile susceptibile sa-i stea in calea marsului ei spre o confiscare completa a Statului, si cu precadere a Justitiei (…) Domnul Ponta atenteaza la ceea ce este cel mai sacru pentru Europa: democratia. Comportamentul sau pune din nou in lumina pertinența largirii Uniunii Europene din 2007 – largire facuta prea repede si prea dezinvolt (…) “
Relevant sau nu, directorul editorial al publicatiei Le Monde (acelasi care-a declarat ca editorialele anonime reprezinta un punct de vedere colectiv al ziarului, fiind o particularitate de traditie a publicatiei inca de la mijlocul anilor ’40) este Alain Frachon, subaltern direct al directorului general Erik Israelewicz. Desigur, vorbim despre același Alain Frachon care – atunci cand nu “semneaza” editoriale anonime primite prin mail de la Bucuresti – se regaseste si in conducerea Fundatiei Dr. Rath, acuzata ca a pus in pericol viata a mii de oameni din Africa de Sud prin promovarea unui produs farmaceutic fara efecte terapeutice reale.
Frachon e cel care spunea pentru Romania Libera, recent, cand a fost acuzat ca publica editoriale anonime primite de la Bucuresti:
“Acesti oameni (editorialistii) nu numai ca sunt salariatii cotidianului Le Monde dar ei au facut parte din comitetul de redactori sefi, toti au fost sefi de departament, toti au fost reporteri sau corespondenti in strainatate si toti au cel putin 20 de ani vechime in cadrul redactiei. Nu am sa va spun exact care este media de varsta a celor care scriu editorialele, dar pot sa va spun ca ea depaseste cu mult varsta de 50 de ani ! Si toti sunt salariatii Le Monde, numele lor figureaza in caseta redactionala si aici, nu este nici un mister. “
