– Daca imi dai un sarut am sa ma transform intr-un prinț, mi-a susurat incet la ureche.– What???!?– Vorbesc serios!

Se așezase pe marginea cearșafului meu de plaja iar ochii lui negri, patrunzatori, ma scrutau intens. Eram in costum de baie și ma simțeam ciudat. Oarecum stanjenita, am coborat privirea, neștiind cum sa reacționez, uitandu-ma in direcția opusa. Dintr-o data, insa, am remarcat un detaliu care imi scapase: pe un colț al cearșafului, langa tricou, stateau, impaturiți, șalvarii.

Interludiu – Povestea șalvarilor fermecați

Au fost odata ca niciodata doua fete din echipa Viajoa care s-au intalnit prin Brazilia. Sa le zicem Paula și Gabi. Gabi era echipata corespunzator pentru o țara tropicala, insa Paula nu, pentru ca planuise sa calatoreasca in cu totul alta zona a Americii de Sud decat s-a nimerit in final. Așa ca nu-și luase in bagaj nimic mai lejeruț, mai de temperaturi peste 27 de grade, ci doar pulovere, polare, blugi, ciorapi groși etc. Cum Gabi nu mai avea prea mult de stat in Brazilia, și cum mai avea oricum o gramada de haine de vara, i-a lasat Paulei moștenire creșterea limbii romanești, și-a patriei cins…, scuzați, CD greșit, i-a lasat Paulei moștenire perechea ei de șalvari. Paula putea sa-i poarte cat timp calatorea prin Brazilia, urmand ca, la intoarcerea in Romania, sa-i returneze proprietarei de drept.

Șalvarii erau multicolori, de hippie, ceea ce pe Paula a incantat-o teribil, și a inceput sa-i imbrace destul de des. A observat, insa, un lucru: atunci cand purta blugi sau altceva, trecea aproape neobservata de jumatatea masculina a populației, in schimb in momentele in care avea pe ea șalvarii, bondarii – bzzzzzzzz – roiau de zor in jurul ei. Intrigata, a intrebat-o pe Gabi care ar putea fi explicația acestui ciudat fenomen al naturii. Gabi a zambit fermecator, s-a uitat in dreapta, s-a uitat in stanga, sa nu o auda ielele, și-a dus degetul aratator la gura, și i-a destainuit, in șoapta, taina șalvarilor: “Sunt dați cu praf de agațat!”

Și au trait fericiți pana la adanci batraneți.

Aceștia sunt șalvarii:

Sfarșitul poveștii.

Da, in Itacare, spre deosebire de alte locuri din Brazilia unde purtasem vestitul obiect vestimentar, aici tentativele de a ma aborda ale barbaților se inmulțisera exponențial. Campionatul Mondial de Fotbal se terminase de mult, insa cel de agațat era inca in toi, finala parand a se disputa in acest mic orașel din statul Bahia.

La drept vorbind, ramasesem oarecum rece la toate aceste demersuri. Brazilia e țara ideala pentru europencele care iși doresc un partener amoros, insa numai daca sunt gata sa ințeleaga și sa accepte un lucru: in ciuda aspectului asemanator cu cel al homo sapiens sapiens (doua maini, doua picioare, doi ochi, nas, gura etc.) populația acestei țari face parte dintr-o alta specie, și anume homo sapiens polygamus, care are issue-uri serioase cu fidelitatea. Orice imperechere intre o femela homo sapiens sapiens și un mascul homo sapiens polygamus, la fel ca cea intre iapa și magar, comporta toate riscurile genetice asociate experimentelor de incrucișare intre specii și este recomandata exclusiv pe termen scurt.

In imagini: examplar din specia Homo Sapiens Polygamus, fotografiat in habitatul lui natural, orașul Itacare din nord-estul Braziliei.

Fusese intai Lucas, pe care l-am depașit intr-o dupa-amiaza pe plaja și care, de indata ce am intrat in campul lui vizual, s-a lansat:

– Oi!– Oi, i-am raspuns. (e salutul brazilian, stați liniștiți, nimic legat de pastorit)– Todo bem?– Todo bem.– Lucas.– Paula.– Ești brazilianca?– Nu.– Dar de unde?– Romania.– Singura?– Da.– Ce curajoasa! Care e numarul tau de telefon?

Timp total intre momentul salutului și cel al cerutului numarului de telefon: 27 de secunde și 34 de milisecunde.

Apoi Gomes, par rasta, frecventator al punctului de belvedere de unde se vede apusul, vizitat seara de seara de cel puțin zece turiste straine noi. Gomes m-a lovit ușor pe umeri:

– Hei, mișto pantaloni! Și parul!

A urmat o conversație puțin mai lunga, care, insa, s-a oprit brusc in momentul in care Gomes mi-a propus sa vin cu el a doua zi, singura, pe o plaja pustie pe care urma sa mi-o arate el, vii?

– Nu.– Ok, pa.Ce??? Doar atat?

Cu Jonny, salvamar, prieten cu proprietarul hostelului unde stateam, m-am intalnit, datorita circumstanțelor, de patru ori. Tot timpul cand ma vedea saliva vizibil, ma imbrațișa languros și imi depunea doi pupici umezi și carnoși pe obraji, spre groaza mea (mereu parea ca țintește buzele, nu obrajii). O data, cand purtam un tricou cu un elefant, mi-a pus, hrapareț, mana pe burta, ranjind necontrolat:

– Un elefant!!!

M-am dus sa-mi schimb șalvarii urgent.

Dupa care Ramiro, Mariano, unu-altu…

Și acum asta. ASTA??? ASTA?????????????

– Pe bune? Asta e ultima moda la replici de agațat in Brazilia? Faza fumata cu prințul? Hai, du-te, chiar n-am chef și de tine acum. Pleaca!

S-a dat in laturi, jignit. Apoi a fugit, ascunzandu-se repede in groapa pe care și-o sapase in nisip.

Fantastic!, mi-am zis in sinea mea. Cu șalvarii aștia in Itacare pana și crabii se dau la mine!

Nota: Acesta este un articol cu caracter publicitar. Pentru inchirierea șalvarilor fermecați, rog contactați-o pe Gabi, a.k.a. Aventurierul Zambareț. Tarife avantajoase. Rugam seriozitate.