Candva am avut niste tentative in cinemateca tarkovskiana: Rubliov, Oglinda…Am parasit in mare graba proiectiile, pierdut in crezul artistic al marelui regizor si rusinat de propria-mi neputinta.
Trecut-au anii si intr-o zi am descoperit intr-o librarie cartea Elenei Dulgheru “Andrei Tarkovski – Filmul ca rugaciune“. Am insfacat-o. Acasa, insa, am mutat-o de pe un raft pe altul. Pana intr-o zi…
Dupa o scurta biografie a regizorului, scriitoarea se arunca intr-o incercare de lamurire estetica. Moment in care realizezi ca iti lipseste un anumit limbaj, ca volumul este excesiv intelectualizant si ca pare a se adresa lui Liiceanu si Plesu. Ceva lamuriri in temele si motivele tarkovskiene imi mai salveaza din asteptari.
De dialogat asupra invitatiei lansate de Elena Dulgheru: Biserica vs Arta/Artisti.
Memorabil capitolul “Patimile dupa Andrei” – Cei 7 ani de lupta ai regizorului pentru realizarea si prezentarea lui Rubliov in URSS.
De ras-citit discursul lui Tarkovski din Saint James despre Apocalipsa.
Cartea e gata! E oare destul pentru a te lupta cu Tarkovski ? Ce ne facem cu anii de spalatorie de la Holiud, cu oscar gangsta‘ si cu superficialitatea care ne asigura caldicelul zilnic ?
