Chris Beckett – Dark Eden – 400 pagini, hardcover, ISBN 9781848874633, Corvus, ianuarie 2012
Cu proza lui Chris Beckett am facut cunostinta in ultimii ani din povestirile publicate in Asimov’s. Singura lui colectie, The Turing Test, a fost extrem de apreciata in momentul aparitiei (Horia tocmai a terminat-o de citit si mi-a marturisit ca este excelenta), desi acest lucru nu i-a crescut popularitatea, Beckett raminind un modest, dar foarte muncitor asistent social si autorul unor tratate destul de importante pe aceasta tema.
Dark Eden este al treilea roman scris de Beckett si se bazeaza pe povestirea cu acelasi titlu, aparuta in culegerea suspomenita, The Turing Test. Scriitorul englez abordeaza o tema foarte draga atit science-fiction-ului, cit si literaturii in general: ce se intimpla cu fiinta umana si cu umanitatea in momentul in care sintem dezbracati de confortul civilizatiei. Numai ca Beckett construieste un experiment mult mai intunecat, mai complex si, pina la urma, mai interesant decit mai tot ceea ce s-a scris pina acum pe aceasta tema.
In primul rind, planeta pe care se petrece actiunea, Eden, nu este doar complet izolata de restul umanitatii, ci si lipsita de un soare. Beckett construieste un ecosistem foarte interesant, dominat de niste „plante”, care dau si caldura si lumina, dar cert este ca oamenii de pe Eden sint nu numai izolati de alti oameni, ci si lipsiti de cea care a dus la nasterea Homo Sapiens – lumina Soarelui. Mai mult, planeta este total lipsita de resurse minerale. In al doilea rind, toate cele 532 de fiinte umane de pe Eden sint descendenți ai unui cuplu naufragiat aici in urma cu 163 de ani. Astfel, pe linga izolarea totala si lipsa luminii soarelui, oamenilor de aici le lipseste un alt ingredient care formeaza fundamentul civilizatiei: prezenta unor gene diferite de ale lor, gene care sa-i fereasca de bolile genetice si care sa le asigure mutatiile atit de necesare supravietuirii si evolutiei. Poate ca un alt scriitor ar fi fost multumit cu reactivii pe care i-a introdus in eprubeta fictiunii; nu si Beckett. Pentru ca elementul dominator al oamenilor de pe Eden este pasivitatea cu care asteapta sa fie salvati de catre o expeditie care, cred ei, va veni de pe Pamint. Astfel, locuitorii Edenului sint complet izolati, lipsiti de orice fel de tehnologie si de lumina soarelui, purtatori ale acelorasi gene si boli si de o pasivitate patologica. Exista ceva asemanator in literatura? Eu nu am putut gasi.
Insa aceste ingrediente, adaugate unele peste altele, nu ar spune mai nimic si nu ar putea sa nasca ceva intre ele, fara un catalizator. Acesta este mitul alungarii din Paradis (Eden). Acesta este elementul care va pune totul in miscare, care va face ca reactivii lui Beckett sa reactioneze in moduri inedite si interesante si sa produca atita hrana pentru minte, incit poti sa stai un an intreg sa te gindesti la toate consecintele ce rezulta din ceea ce se petrece in acest roman.
Lumea creata astfel de Beckett, respingatoare si atragatoare in acelasi timp, frumoasa, dar si infricoșatoare, respira printr-o proza care nu l-ar face de rusine nici pe Murakami. Aceasta planeta este populata de 532 de ființe umane, unele incatușate in propriile malformații fizice, altele prizoniere ale propriilor temeri si ginduri. Fiecare pare atit de reala incit cititorul va simti pe propria piele de fiecare data cind acestea se vor indeparta de caldura si confortul aparent oferit de catre copaci.
Dark Eden a fost o surpriza extrem de placuta si ma bucur ca si acum, dupa ce am citit aproape 30 dintre aparitiile pe 2012, science-fiction-ul scris in acest an inca ma mai poate incinta, infiora si surprinde.
